Rolul spaţiilor de depozitare şi a insulei în bucătărie
Bucataria este un spatiu unde cu siguranta este nevoie de zone de depozitare astfel incât fiecare ustensilă necesară gătitului, dar şi alimentele să poată fi depozitate şi aşezate corespunzător. Ca atare, trebuie să identificaţi piese de mobilier multifuncţionale, care să îndeplinească funcţii estetice şi practice. Una dintre acestea, folosită de noi în proiectele noastre de design interior, dar şi de designeri din întreaga lume este insula de bucătărie. Aceasta este utilizată drept masă şi, de foarte multe ori, este prevăzută cu spaţii de depozitare numeroase unde pot fi aşezate tacâmurile, feţele de masă şi vesela.
Orice zonă liberă din bucătărie trebuie folosită astfel încât să creaţi spaţii de depozitare asemenea unei debarale. Rafturile înalte, amplasate corespunzător, sunt o soluţie pentru borcanele şi conservele prezente în orice casă. Nu numai că în acest fel vă veţi bucura de mobilierul dumneavoastră de bucătărie care nu va fi încărcat excesiv de lucruri care nu au mai avut loc în sertare, dar aspectul general al bucătăriei va fi elegant şi ordonat. O amenajare optimă a unui spaţiu dificil de organizat aşa cum este bucătăria depinde foarte mult de proiectul de design interior pe care vi-l realizează designerii dumneavoastră, iar noi, când amenajăm interiorul unei bucătării, acordăm o atenţie deosebită spaţiilor de depozitare şi îmbinării perfecte a tuturor pieselor de mobilier.
Sursa foto: