Muzeul Textilelor – Traditia este o comuniune cu misterul istoriei.
MUZEUL TEXTILELOR
ASOCIATIA "TEXTILE HERITAGE PRESERVATION"
Muzeul Textilelor este un muzeu privat care lucrează cu colecţia de textile FARZ (Florica, Ana and Romulus Zaharia). Colectia include textile și instrumentar folosit în producţia textilă tradiţională, produse dealungul istoriei în toată lumea; o bogată colecţie de referinţă alcatuită din fibre, culoranţi, și structuri textile; și o bibliotecă de specialitate. Colecţia cuprinde piese textile bidimensionale, costume, accesorii și instrumentar textil din România, estul și centrul Europei, vestul Europei, Orientul Apropiat, India, Asia Centrală, Japonia, China, sud-estul Asiei, Africa, Oceania și America. Forta și unicitatea colecţiei FARZ este faptul că a fort sistematic și profesional formată cu atenţie la aspectele technice ale textilelor. Credem că este singura colecţie de acest tip din estul Europei. Muzeul Textilelor are trei locații, două în comuna Băiţa și una în satul Hărţăgani, toate în judeţul Hunedoara, România. Locaţia principală a muzeului, Corpul A, este într-o casă construită în centrul comunei Băiţa la 1857. În momentul de faţă, casa și grădina sunt în restaurare. Grădina casei va fi transformată într-o gradină de plante tinctoriale și de fibre textile. Corpul B, unde sunt locate spaţiile administrative, un laborator de conservare, sala de conferinţe și un Art Café, este o clădire din anii șaizeci, care a fost magazinul universal al Băiţei. Corpul C al muzeului, unde producţia casnică textilă tipică zonei Hunedoara, exemplificată prin obiecte și o gradină axată pe plantele textile, este într-o gospodărie ţărănească din satul Hărţăgani. Gospodaria are cinci construcţii, trei dintre ele fiind datate și semnate de Tripon Petru, 1902, 1912, și Popa Aron, 1936. Deschidem la public corpurile B și C in 28 mai, 2018. Ne propunem să terminăm restaurarea Corpului A în 2019, și să deschidem această locaţie publicului în 2020. Până la acea dată, sala de conferințe a Corpului B și spațiul Art Café vor funcționa ca și galerii pentru expoziții temporare.
Misiunea Muzeului Textilelor include prezervarea, colectarea, cercetarea și împărtășirea colecţiei și a altor resurse cu specialiștii și publicul larg. Punctul principal al activităţilor este de a asigura un context global în care materialele textile românești si cele est europene precum și tehnologiile textile aferente să fie integrate. Alte obiective sunt creerea unui centru pentru cercetare și interacțiuni profesionale între experţi și tineri profesioniști din comunitatea profesională naţională și internațională; și de a stimula aprecierea textilelor ca artă.
Colecția a fost făcută în ultimele patru decenii cu pasiune pentru textile, determinare, și expertiză profesională de catre Florica si Romulus Nicolae Zaharia și a ficei lor Ana Teodora Draguș. Florica Zaharia este Doctor în textile și Conservator Emerita a The Metropolitan Museum of Art, unde a profesat pentru aprope jumătate din viață ca și conservator textile. Treisprezece ani a fost șefă a Department of Textile Conservation. Romulus Nicolae Zaharia este inginer în industria alimentară, și un pasionat pentru istorie și pentru colecționat înca din tinerețe. Ana Teodora Draguș este inginer în zootehnie și biotehnologie, un activ membru al comunității și un entuziastic participant în formarea colecției FARZ.